Despre combinat
Acum și în Moldova: Mâncare sănătoasă și gustoasă după tehnologia sous-vide

Tehnologia sous-vide, inventată de bucătarii francezi, câștigă teren și în industria culinară din Republica Moldova. Bucatele pregătite în acest mod, sunt gustoase și sănătoase. Astfel, pentru cei care se străduiesc să aibă un mod sănătos de viață sau cei cărora li se indică o dietă alimentară specifică din motive de sănătate, de asemenea pentru sportivi, copii, adolescenți și vârstnici, mâncarea pregătită după tehnologia sous-vide - este un mijloc excelent pentru a regla și menține o alimentație corectă. Această metodă de pregătire a bucatelor permite păstrarea proprietăților folositoare ale produsului.

Deci, ce reprezintă tehnologia sous-vide? Este o metodă de pregătire a bucatelor în pungi speciale de vid, care sunt închise ermetic. Acest fel de mâncare se pregătește la aburi, la temperaturi joase și un timp îndelungat. Drept rezultat, produsele se înăbușă în suc propriu. Nici un alt mod de pregătire a bucatelor nu oferă un asemenea rezultat precum cel pe care-l dă tehnologia sous-vide. În asemenea mod pot fi preparate diverse produse alimentare: carnea, legumele etc.

      La CAP Casa Mare, unul dintre cele mai mari combinate de alimentație publică din Republica Moldova, s-au instalat mai multe uilaje moderne cu reglare automată a temperaturii, pentru pregătirea produselor alimentare după tehnologia sous-vide. Produsele se înăbușă în suc propriu de la 4 ore (legumele) până la 6-8 ore (carnea) la temperaturi foarte joase. Aceste preparate se livrează restaurantelor, cafenelelor, cantinelor, spitalelor, dar și consumatorilor finali.      Legumele preparate după tehnologia sous-vide sunt excelente ca garnitură, în salate, dar și pentru prepararea supelor și ciorbelor. Este foarte practic - dispare necesitatea de a spăla, curăța, tăia legumele.
    La CAP Casa Mare după tehnologia menționată se gătește carnea de rață, iepure, porc. Aceste produse inițial se marinează, apoi se pregătesc în pungi vid de la 6 la 8 ore. Astfel, cei care achiziționează un asemenea produs, este suficient sa-l încălzească în cuptor până la formarea unei cruste rumene - și masa de sărbătoare e gata! Foarte simplu, comod și gustos.
CAP Casa Mare, de asemenea, pregătește și alte delicii pentru restaurantele din țară: precum carnea de vită pentru “ vitello tonnato”, care practic este imposibil de a fi pregătită așa perfect în alt mod.

      Așadar, iată care sunt cele 7 avantaje ale tehnologiei sous-vide pe care le-au remarcat atât bucătarii cât și consumatorii:

  1. Se păstrează calitățile nutritive ale produselor. Acest lucru fiind important la prepararea legumelor.
  2.  Legumele și fructele își păstrează culoarea naturală.
  3. Carnea devine aromată, fină la gust, datorită înăbușirii în sucul propriu.
  4.  Rezultatul preparării întotdeauna este previzibil - alimentele nu se vor arde, nu se vor coace prea tare.
  5. Produsele nu pierd din greutate. De exemplu greutatea unui șnițel scade aproximativ de 3 ori în timpul preparării obișnuite, dar pregătit după tehnologia sous-vide, rămâne la greutatea inițială.
  6.  Datorită ambalajului special, produsele preparate după tehnologia sous-vide pot fi păstrate până la o săptămâna în frigider și mai mult timp în congelator.
  7.  La prepararea produselor alimentare după tehnologia sous-vide nu se folosește ulei sau alte grăsimi!

Produsele pregătite după tehnologia sous-vide pot fi cumpărate în magazinul on-line.